Prizonieră

Și nu pot … nu pot să-ți scot rădăcinele din mine, tu prinzi lăstari mai noi, mai verzi și mai puternici. Sunt prizoniera propriilor mele sentimente, sunt o oarbă  și strig că te-am uitat, că pot fără tine, dar pe cine încerc eu să duc în eroare? Rădăcinile vii ale psihicului, nu mă lasă să respir liniștită, să mug de durere, să urlu a neînțelegere, să plâng, să răd, să mă mint…

p

M-am așezat pe canapea cu o ceașcă de ceai și îmi descâlcesc oasele, cu incertitudine și frică, extrem de prudent și cu o sfială în mișcări, îmi place să mă aflu într-o permanentă relație de armonie cu oasele mele, să formăm un ansamblu, și atunci când mie-mi este mai greu, atunci când șchiopătez, ezit, mă poticnesc și evit orice mișcare, ele-mi sunt motiv de rezolvare. Trebuie să ai, cum spune inima, un alt om în tine, mai puternic, sărac, dar omul în raport cu care-ți găsești un echilibru.

Ne-am îndrăgostit atunci când ambii aveam nevoie. Toți ne temem. Nu e nimic nou sub soare. Îi plac florile frumoase, strălucitoare și la nesfârșit poate vorbi despre toate, eu doar ascult și din ochii mei se revarsă lumina. Lângă el m-am eliberat de dureri, dar am recăpătat o gaură mult mai mare, lângă el m-am încâlcit în oasele mele, mi-am pierdut echilibrul, lângă el m-am transformat în femeie și m-am născut a șaptea oară.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s