Dacă..

Dacă aș putea spune cuiva să oprescă acest cerc vicios, să exlam că mi-am învățat lecția și că ajunge să mă tot treacă prin foc, apă și lecții, sincer, aș face și asta. Sunt atât de istovită, de parcă am dus un car cu boi după mine: am obosit să iubesc, să nu mai înțeleg încotro merg, am obosit să aștept că totul într-un final se va așeza la locul lui, da, am obosit să mai sper. Ești cel mai frumos lucru care s-a întâmplat cu mine, chiar dacă ești divorțat, bărbos și al naibii de complicat, m-am îndrăgostit de tine conștientă fiind și am mers sigură fiind că o să mă doară într-un sfârșit, și m-a durat, doare încă.

Când te-am cunoscut aveai buzele uscate, senzuale și mi-am dorit atât de mult să le mângâi încât m-am îndrăgostit nebunește și iată că de luni bune nu mă lasă liniștită acest sentiment. Ca nebuna am mers după tine, chiar dacă ai fost sincer de la bun început cu mine și mi-ai spus că ai „trecut” și că nu e cu siguranță ceea ce eu așteptam să mi se întâmple, eu am călcat fermă înainte, te-am sărutat și tu mi-ai permis să o fac, am plâns și tu mi-ai șters lacrimile, am iubit și ambii am plecat.

Știu că nu te-ai fi căsătorit cu oricine, și știu că femeia cu care era să te căsătorești devenea cea mai specială, tu iubești frumos și nu știu dacă căsătoria ți-a așezat cătușe pe mâini sau poate voi nu erați ambii pregătiți pentru căsătorie, clar e că dragoste nu trebuie înăbușită, iar ceea ce faci tu cu ea semăna mai mult a eschivare decât a divorț, îți amintești când te suna insistent și tu nu răspundeai? Atunci am mai înțeles încă o dată că sunt în plus în această luptă, cert e că copila ta trebuie să crească lângă ambii părinți și pentru că sunt sigură că tu vei face alegerea corectă: ești atât de înțelept. M-am îndrăgostit de mâinele și înțelepciunea ta, m-am îndrăgostit atunci când aveam cea mai mare nevoie de tine: oare ar fi să mai iubesc pe cineva așa cum am făcut-o cu tine?

25552197_291595944695878_5267057669760593734_n

Există iubiri de-o săptămână, de-o lună și există iubiri care durează o viață de om, tu ești iubirea vieții mele, ești bărbatul care m-a învățat să fiu eu, să iubesc intens, să sărut adânc și să merg cu spatele drept înainte, mi-ai spus de nenumărate ori că tot ce merit eu e ceva mai bun decât tine, e ceva ce altul ar putea să-mi ofere mai mult, mai puternic și mai sincer. Nu știu de ce te-am întâlnit în calea mea, nu știu de ce s-a decis acolo sus ca noi să ne oferim o șansă, poate pentru tine a fost un respiro, poate pentru tine a fost doar o alinare de moment, ceea ce te-a ajutat atunci să uiți și să te menții, să-ți revii și să-ți continui drumul. Dar pentru mine tu ai fost mai mult de atât, mai mult decât un simplu călător, mai mult decât mă așteptam eu vreodată că vei fi, mai mult decât mi-aș fi dorit. Cu tine eu am respirat și trăit, cu tine am dansat în văzul tuturor și am mușcat cu intensitate din plăcerea vieții, nu o să fiu în stare să te uit vreodată și nici nu cred că vreau.

Îți amintești când înnebuniți de noapte priveam stelele? Atunci ne nășteam din nou, atunci era să se întâmple un botez al sufletului, atunci noi ne-am permis să iubim frumos. Stelele, nopțile, piesele, visele, sărutările … toate lângă tine au avut un farmec aparte, prindeau contur și culoare.

Nu știu dacă o să te mai căsătorești sau recăsătorești, dar una știu bine, că așa cum ne-am iubit noi sau cel puțin așa cum te-am iubit eu: poate șchiopătând, greșit, nebunește dar am făcut-o așa cum puteam eu mai bine, nu vreau să mai iubesc.

Dulcea ta copilă

P.S. De fapt, nu știu când tu o să citești, dar să știi că iubești frumos și acum când îmi șterg lacrima sărată de pe obrazul drept să știi că tot de dorul tău e.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s