Dacă..

Dacă aș putea spune cuiva să oprescă acest cerc vicios, să exlam că mi-am învățat lecția și că ajunge să mă tot treacă prin foc, apă și lecții, sincer, aș face și asta. Sunt atât de istovită, de parcă am dus un car cu boi după mine: am obosit să iubesc, să nu mai înțeleg încotro merg, am obosit să aștept că totul într-un final se va așeza la locul lui, da, am obosit să mai sper. Ești cel mai frumos lucru care s-a întâmplat cu mine, chiar dacă ești divorțat, bărbos și al naibii de complicat, m-am îndrăgostit de tine conștientă fiind și am mers sigură fiind că o să mă doară într-un sfârșit, și m-a durat, doare încă.

Când te-am cunoscut aveai buzele uscate, senzuale și mi-am dorit atât de mult să le mângâi încât m-am îndrăgostit nebunește și iată că de luni bune nu mă lasă liniștită acest sentiment. Ca nebuna am mers după tine, chiar dacă ai fost sincer de la bun început cu mine și mi-ai spus că ai „trecut” și că nu e cu siguranță ceea ce eu așteptam să mi se întâmple, eu am călcat fermă înainte, te-am sărutat și tu mi-ai permis să o fac, am plâns și tu mi-ai șters lacrimile, am iubit și ambii am plecat.

Știu că nu te-ai fi căsătorit cu oricine, și știu că femeia cu care era să te căsătorești devenea cea mai specială, tu iubești frumos și nu știu dacă căsătoria ți-a așezat cătușe pe mâini sau poate voi nu erați ambii pregătiți pentru căsătorie, clar e că dragoste nu trebuie înăbușită, iar ceea ce faci tu cu ea semăna mai mult a eschivare decât a divorț, îți amintești când te suna insistent și tu nu răspundeai? Atunci am mai înțeles încă o dată că sunt în plus în această luptă, cert e că copila ta trebuie să crească lângă ambii părinți și pentru că sunt sigură că tu vei face alegerea corectă: ești atât de înțelept. M-am îndrăgostit de mâinele și înțelepciunea ta, m-am îndrăgostit atunci când aveam cea mai mare nevoie de tine: oare ar fi să mai iubesc pe cineva așa cum am făcut-o cu tine?

25552197_291595944695878_5267057669760593734_n

Există iubiri de-o săptămână, de-o lună și există iubiri care durează o viață de om, tu ești iubirea vieții mele, ești bărbatul care m-a învățat să fiu eu, să iubesc intens, să sărut adânc și să merg cu spatele drept înainte, mi-ai spus de nenumărate ori că tot ce merit eu e ceva mai bun decât tine, e ceva ce altul ar putea să-mi ofere mai mult, mai puternic și mai sincer. Nu știu de ce te-am întâlnit în calea mea, nu știu de ce s-a decis acolo sus ca noi să ne oferim o șansă, poate pentru tine a fost un respiro, poate pentru tine a fost doar o alinare de moment, ceea ce te-a ajutat atunci să uiți și să te menții, să-ți revii și să-ți continui drumul. Dar pentru mine tu ai fost mai mult de atât, mai mult decât un simplu călător, mai mult decât mă așteptam eu vreodată că vei fi, mai mult decât mi-aș fi dorit. Cu tine eu am respirat și trăit, cu tine am dansat în văzul tuturor și am mușcat cu intensitate din plăcerea vieții, nu o să fiu în stare să te uit vreodată și nici nu cred că vreau.

Îți amintești când înnebuniți de noapte priveam stelele? Atunci ne nășteam din nou, atunci era să se întâmple un botez al sufletului, atunci noi ne-am permis să iubim frumos. Stelele, nopțile, piesele, visele, sărutările … toate lângă tine au avut un farmec aparte, prindeau contur și culoare.

Nu știu dacă o să te mai căsătorești sau recăsătorești, dar una știu bine, că așa cum ne-am iubit noi sau cel puțin așa cum te-am iubit eu: poate șchiopătând, greșit, nebunește dar am făcut-o așa cum puteam eu mai bine, nu vreau să mai iubesc.

Dulcea ta copilă

P.S. De fapt, nu știu când tu o să citești, dar să știi că iubești frumos și acum când îmi șterg lacrima sărată de pe obrazul drept să știi că tot de dorul tău e.

Anunțuri

Dreptul de a fi „fericită”

Toți noi avem oameni care-i ținem doar pentru noi, oameni despre care nu vom povesti niciodată nimănui, oameni care sunt doar ai noștri și suntem cei mai egoiști când merge vorba despre ei. Dar oare de ce ajungem să pierdem acești oameni?

Vreau să fiu fericită și eu și ea, să fii și tu mulțumit de tine și iubirea noastră să o ținem minte așa frumoasă cum a fost. Nu aș vrea că să-mi reproșezi tot tu că careva dintre noi a greșit mai mult și cineva mai puțin, e firesc să greșim, suntem oameni. Tu doar fie ca să-ți aduci aminte de minte așa cum mă iubeai la început: zveltă, nebunatică, fricoasă. Eu încă cred în puterea mișcătoare a iubirii și tu știi că te-am iubit mai tare și mai mult ca niciodată, așa șchiopătând cum am putut, dar am iubit. Să ai parte de mari iubiri și să te lași dus de val, căci e atât de frumos să iubești!

l

Să ne fi căsătorit atunci…

Ești frumos, deștept și al naibii de gustos și știi să le combini atât de bine, încât ai înnebuni orice purtătoare de sâni, ochi și degete, știi că poți fermeca orice femeie și mai știi că o faci cel mai bine.  M-am îndrăgostit în tine când soarele-și făcea tiptil loc printre cerul străveziu, când augustul își lingea degetele iar luna bătea grațios din palme în semn de fericire pentru că totuși a reușit să unescă doi poli pe cât de diferiți, pe atât de potriviți. Mâinele tale, ele m-au cucerit, din prima mi-ai furat mâinele, printr-o atingere sălbatică le-ai prins în ale tale degete, de parcă ai fi știut de mereu că mâinele sunt purtătoare de dragoste eternă: când ne naștem mama gingaș ne ia în mâini, pe mâini toată viața este simbolul iubirii eternii, căsătoriei, mâinele îmbătrânesc o dată cu noi, mâinele… M-am îndrăgostit, simțeam pe gura mea arsă – buzele lui, simțeam că era al meu din cap și până-n călcâie, îi simțeam degetele pe spatele meu și ochii, ah, ochii lui…

Acum, când eram liberă, descătușată, puteam să fac ce voiam, să încep altă dragoste, orice. Mă mai zdruncinau chemările înaripate ale fostei iubiri, strigătele deznădejdii, tânguirile dorului neîmplinit, în fine, o avalanșă a tuturor elementelor dragostei, ale marii dragoste.Tu m-ai cucerit prin luptă, trebuia să mă pierzi tot prin luptă, așa și ai făcut, m-ai lăsat pradă lumii, am simțit în vocea ta un tremur ciudat, mă priveai lacom în ochi și ai plecat. Iubirea e nesățioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot, fără a-i cere nimic în schimb, așa a făcut și cu noi. E cu neputință, îmi spuneam, să iubești așa de total, îmi spuneam.

           Tu ai rămas singura mea iubire și, dacă aș fi trăit până la adânci bătrâneți, tot n-aș fi  iubit a doua oară.g

04:48

Tu nu prea scrii când ești fericit
și nici nu prea strigi
Tu admiri în tihnă, liniștit
și după spargi timpane cu tăcerea.

Tu în schimb ești mult prea mut
ca lebăda lui Blaga,aș spune eu
Tu iubești încet și oferi puțin
dar încât obții șiroaie
de lacrimi pribegite pe obrazul meu…

Prin locurile unde era atât de trist
Tu aduci acum, lumină cu carul 
și-mi legeni somnul neliniștit
al celei dintâi constelații.

Ar fi prea dificil să tac și să plec
dar și să rămân amuțită-n mișcare
e greu…

dezbracă-mă-te

sânii mei nevinovați în mâinele tale
buzele mele moi întretăiate
între fiara celorlalte buze
din fața mea.

 

aruncă-mă în extazuri nebune
și dă-mi să beau din lichiorul
divinității eterne
pe care îl porți mereu cu tine.

 

lasă-mă să tac lângă tine
și taci și tu,
iar când va veni timpul nostru
gălăgioși să plecăm.

18620449_726048134233038_1366787891529060110_n

 

 

 

Oamenii. Despre oameni.

El mi-a spus că oamenii toți sunt buni, noi îi trecem prin sită, îi vedem răi, nervoși, grosolani sau încă multe alte stări.  Dar oamenii pot fi rai din anumite motive, dar în general toți oamenii sunt buni. Omul poate fi obosit, sau stresat, sau supărat, dezamăgit  –  în asa situații persoana este predispusă să fie negativă, sau să ia decizii incorecte, sau să vorbească urât. Ne-am obișnuit să selectăm oamenii, să-i trecem prin teste, să-i ignorăm sau doar să ne prefacem că nu-i simțim alături.

-Dar în general, oamenii sunt buni – ține minte asta, mi-a spus-o privindu-mă adânc în ochi.

op

Mâna destinului

Îmi aşez migălos aripile în cuierul din antreu şi merg tiptil spre camera lui Andrei, la sigur doarme după o noapte istovitoare în care calculatorul i-a fost unicul tovarăş. Uşa e aproape deschisă iar pe masă stă o notiță pe care el mereu îmi lasă câte un mesaj în semn de Bun Venit.  „Teia, au rămas zece zile pân devenim oficial soț şi soție. Te iubesc. „

[[.jpg

Lacrimile mele nu m-au ascultat și curg șiroaie, oare să mă gândit eu cândva că o simplă călătorie cu trenul să mi-l aducă pe el, zâmbetul și alinarea mea de astăzi. Era într-o zi de Joi și era toamnă, călătoream cu trenul Iași-București, era ora 09.20 când soarele abea se trezea și ne făcea târcoale. El era tuns scurt și avea genele lungi și ochi negri, chipeș și numai bun de îndrăgostit doar că eu eram abea plecată dintr-o relație de cinci ani și nu prea-mi ardea a amoruri și relații ( dar soarta pregătea altceva pentru mine). Eu l-am zărit din prima când a intrat în  vagonul 11 și cred că și el a zărit fetișcana zveltă și îmbrăcată conform anotimpului, într-o rochie surie și cu ochelari de soare, m-am prefăcut șiret că privesc pe geam ca să nu prea creadă că mi-a plăcut. Duceam în bagaj flori de plumb, aripi ostenite, aspirații, dezamăgiri și multă putere pentru a merge înainte. Dar să revenim la așa numitul Andrei, i-am aflat numele după ce s-a așezat și a început conversația.

–  Bună, tainică domnișoară ( se simțea o putere în vocea lui și-n același timp o liniște care distrugea timpanele), unde mergeți?

– Spre București, Dom”le!

Am rămas să tot comunicăm în cursul unui lung traseu, la București am coborât împreună și pentru că eu grăbită mereu, am plecat spre destinație și a plecat și el. Dar nu aici era să se finalizeze istoria noastră trăsnită, soarta ne pregătește încă multe..

Continuarea urmează…